Ioana Vrabiescu

“I treat art as a service. I think of myself as a service worker”

Pipilotti Rist

Daca tentatia, la iesirea dintr-o expozitie de arta contemporana, era dorinta de a fi ceva mai desteapta, acum m-am lecuit. Pipilotti Rist reuseste combinatia uluitoare: arta feminina prin introspectie, feminista prin exprimare si candoare. De la trailerul filmului Pepperminta – care tocmai s-a lansat pe ecrane in undergroundul european, pana la Pickelporno si expozitia Friendly Games – Electronic Feeling[1], m-a fermecat definitiv: un tavalug de culoare si forma intr-un uter creat iar si iar pentru fiinta acvatica in care m-am transformat...

odata intrata in rolul spectatorului.

Orice trecere dintr-o incapere in alta, treapta urcata dintr-o dimensiune spre cealalta, e anuntata in falduri transparente pe care cuvinte inocente se plimba strengar. Lucrarile artistei se pastreaza intr-o balanta incredibila intre macabru si banalul minimalist, intr-o combinatie imagistica seducatoare pana la insuportabil. Iar dincolo de abundenta senzoriala cu care terifiaza, in cele din urma descompunem o provocare a reprezentarii fiintei umane fata de sistemul lumii in care traim. Fragilitatea trupului se exacerbeaza tocmai din cauza structurii civilizationale, inventata initial pentru a ajuta depasirea limitelor corporalitatii noastre.

Intinsa pe spate, privind ecranul din tavan printr-o rama valurita, datul deadura imi devine accesibil. Nu numai lumina, culoarea, ci intreg ambientul fosnitor, soptitor, marinimos in micile detalii, ma cuprinde si, abandonand voluntar concreta mea existenta, ma las purtata de o poveste fara sfarsit, si fara inceput in “Free Time” sau “Gravity, Be My Friend”. Apoi, un desant lubric ce-si pierde sonorul lasa proiectorul sa dezvaluie o calatorie asupra vulvei, lipsita de conotatiile obisnuite si facuta sa apara ca o bijuterie: “Gina’s Mobile”. Sfera de cupru, carcasa de plexiglas, proiectorul, structura de perdele si covorul rosu-roz imi starnesc fricile si tabuurile si nelinistile datorita carora ma dez-echilibram...

Imi revin usor, dar, abia impacandu-ma in comuniunea cu natura atat de trupeasca, de vie, ma simt aruncata din nou, de data asta in fata unei bucatarii gigant, domesticite si sterilizate. Neprevazut, primul sentiment de cruditate ma bulverseaza. Vroiam mai multe taine dezlegate, mai multe atingeri polifonice, multicolore. Rasturnarea din ultima calatorie ma trage definitiv pe pamant, cu pasii calcand pe lumea proiectata, lumea fortata devenita de acum vis neinteles.

Dincolo de lungul paravan al (re-)interpretatilor succesive, care aduc atata indecizie conceptuala pierzand publicul, Pipilotti Rist gaseste calea jocului inocent al copilei, exprimat intr-o vizuala lingua franca. Ca un personaj de basm, artista cucereste si seduce precum copiii, asumandu-si misiunea exorcistului ce vindeca suflete recente.

http://www.pipilottirist.net/moss.html

http://www.youtube.com/watch?v=gGLoK_Qzgr8

[1] Pipilotti Rist, Friendly Game – Electronic Feelings, Fondacio Joan Miro, Barcelona, 2010.