Austeritatea ca formă de violență.
De câteva luni suntem sub asaltul măsurilor de austeritate, un asalt care nu vine doar sub forma unor tăieri bugetare abstracte, ci ca o lovitură directă asupra femeilor și a persoanelor marginalizate. Când statul reduce finanțarea pentru sănătate, educație și protecție socială, acesta afectează exact locurile unde femeile trăiesc, muncesc, își cresc copiii și caută siguranță.
Femeile din educație, sănătate și asistență socială – majoritatea forței de muncă din aceste domenii – devin primele victime ale concedierilor și reducerilor de venituri. Iar fără independență economică, libertatea de a părăsi o relație abuzivă devine iluzie. Austeritatea transformă precaritatea în condiție permanentă și vulnerabilitatea în pedeapsă.
Când nu finanțezi prevenția, finanțezi violența
Prevenirea violenței împotriva fetelor și femeilor nu se face din declarații, ci din educație pentru egalitatea de gen, din programe anti-stereotipuri, din educație sexuală predată cu seriozitate, din servicii sociale funcționale, adăposturi reale și profesioniști formați și plătiți corect.
Violența din România a ajuns la cote alarmante, dar statul răspunde cu promisiuni sterile și tăieri succesive. În realitate, austeritatea face raportarea mai dificilă, accesul la sprijin mai greu, instituțiile mai obosite, iar victimele mai singure. Când centrele nu mai au personal, când școlile nu mai au consilieri, când linia telefonică pentru victime rămâne fără finanțare, statul transmite un mesaj clar că siguranța fetelor și femeilor este opțională.
Austeritatea amplifică violența.
Restricționarea accesului la sănătate reproductivă = violență economică
Când accesul la avort devine privilegiu, iar screening-urile gratuite pentru cancer dispar sau sunt împinse în capăturl listei, statul lovește direct în femeile sărace. Le împinge în zone unde suferința devine inevitabilă.
Eliminarea coasigurărilor lovește tot în femei, în cele fără loc de muncă pentru că îngrijesc copii, în cele din mediul rural fără transport public, în cele care depind de o infrastructură medicală care deja abia funcționează. Statul le-a abandonat deliberat.
Statul vorbește obsesiv despre natalitate, dar în realitate taxează mamele, urmărește să reducă concediul maternal, iar accesul la morfologii de sarcină devine o loterie.
Sănătatea este, astfel, transformată într-un lux, iar luxurile sunt pentru cei privilegiați, nu pentru cele care se luptă zi de zi să supraviețuiască.
Ipocrizia politică
Cum se poate ca politicienii să celebreze “puterea femeilor” în martie, în timp ce adoptă politici care le taie toate plasele de siguranță?
Cum pot vorbi despre “combaterea violenței de gen” când susțin măsuri care o amplifică structural? Este cosmetizarea unei realități în care femeile sunt sacrificate pe altarul austerității, în numele unei discipline bugetare care nu se aplică niciodată celor puternici.
Feminismul este, prin definiție, anti-austeritate
Fără investiții publice în servicii sociale, sănătate, educație și măsuri reale de protecție, orice discurs despre drepturile femeilor devine doar o vitrină politică. Austeritatea este o formă de control, un instrument care fragilizează comunitățile, penalizează întrajutorarea și împinge vulnerabilitatea la extrem.
Politicile adoptate sub pretextul “reducerii deficitului” sunt, de fapt, politici ale morții. Politici care aleg cine are dreptul să trăiască în siguranță și demnitate și cine nu.
Feminismul poate fi doar anti-austeritate.
Feminismul este despre viață și solidaritate care nu poate fi tăiată prin ordonanțe.
Articolul face parte din campania „FEMINISM.E – Diversitate și reprezentare” implementată de #FeminismRomania.
Proiect finanțat de Uniunea Europeană. Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene sau The Netherlands Helsinki Committee. Nici Uniunea Europeană, nici Netherlands Helsinki Committee nu pot fi trase la răspundere pentru acestea.
