Locuirea este infrastructură pentru demnitate și siguranță
Locuirea într-un spațiu sigur este una dintre cele mai de bază forme de demnitate umană. Orice persoană are dreptul la o locuință sigură și confortabilă, la utilități care funcționează, la căldură în timpul iernii și un spațiu stabil din care să își poată imagina viitorul. Fără un loc locuibil, sigur și accesibil, nu există autonomie, nu există libertate reală, nu există șansa de a ieși din violență sau de a reconstrui o viață fără frică. Locuirea este un drept fundamental, dar în România este transformată în privilegiu.
Nu poți vorbi despre “egalitate” atunci când oamenii nu au unde dormi.
Locuințe sociale
Locuințele sociale ar trebui să fie un pilon al siguranței pentru persoane vulnerabile, dar statul alege să pună pe primul loc interesele dezvoltatorilor care profită de criza locuirii, nu oamenii care o trăiesc. Legea 114/1996 spune clar că administrațiile publice sunt obligate să asigure necesarul de locuințe sociale, însă această obligație este tratată ca o notiță de subsol. Primăriile nu prioritizează construcția de locuințe sociale, nu crează un stoc real și nu investesc în infrastructura de locuire.
În consecință, femeile, în special mamele singure, femeile din comunități marginalizate, femeile care scapă din violență, rămân captive între imposibilitatea de a plăti chirii tot mai mari și absența totală a unei alternative publice. Într-un stat care pretinde că “încurajează familia”, locuințele sociale sunt lăsate în paragină.
Evacuări forțate
În timp ce refuză să construiască locuințe sociale, statul accelerează evacuările forțate.
Acțiunile violente ale autorităților din Sector 1 în octombrie 2025 sau abuzurile asupra comunităților din Pata Rât sunt prezentate ca “modernizare”, “civilizare”, “amenajare urbană”, “smart city”, când în realitate sunt forme brutale de violență instituțională împotriva celor mai precarizate vieți.
Evacuările lovesc în femei și copii. Îi smulg din casele lor, îi aruncă în stradă, îi expun la abuzuri și îi transformă în ținte ale stigmatizării.
Creșterea chiriilor
Chiriile cresc mult mai rapid decât veniturile, iar piața locuințelor devine un teren instabil, în care oamenii trebuie să negocieze cu frica. Femeile resimt cel mai dur această presiune. Creșterea chiriilor înseamnă alegeri imposibile: tratament medical sau facturi, mâncare sau încălzire, siguranță sau datorii.
Ieșirea din situații de violență și abuz
Pentru multe femei, lipsa unei locuințe sigure înseamnă imposibilitatea de a ieși din situații de violență. Atunci când nu există alternative de locuire accesibilă, când adăposturile sunt insuficiente sau temporare, iar locuințele sociale sunt aproape inexistente, femeile rămân captive în relații abuzive din motive strict materiale. A pleca devine un risc mai mare decât a rămâne. Fără un spațiu stabil în care să se poată retrage, fără garanția că vor avea un acoperiș deasupra capului împreună cu copiii lor, multe femei sunt forțate să aleagă între violență și precaritate extremă. De aceea, accesul real la locuire sigură este o condiție fundamentală pentru siguranță, autonomie și posibilitatea de a rupe ciclurile de abuz.
Locuirea este esențială
Un stat care ignoră legea locuințelor sociale, care nu protejează femeile de abuzurile pieței imobiliare, care evacuează familii fără alternative și care tratează locuirea ca pe un privilegiu condiționat sacrifică vieți în mod deliberat.
Locuirea este despre posibilitatea reală de a trăi fără frică, despre a putea respira, a te odihni, a-ți crește copiii într-un spațiu stabil și a-ți imagina un viitor care nu se schimbă de la o lună la alta. Locuirea sigură ne permite să construim comunități puternice, comunități care pot să se opună nedreptăților, care pot să își protejeze membrii, care funcționează prin sprijin reciproc și nu prin frica de evacuare. O comunitate devine puternică atunci când fiecare știe că nu va fi dat afară peste noapte și că se poate baza pe ceilalți.
Feminismul trebuie să prioritizeze lupta pentru locuire
Fără locuire, nu există odihnă. Nu există vindecare. Nu există visuri pe care să le poți transforma în realitate.
De aceea, feminismul nu poate accepta politici care transformă nesiguranța locativă într-o formă de control social.
Feminismul este despre demnitate, apartenență și spații în care să putem fi întregi.
Articolul face parte din campania „FEMINISM.E – Diversitate și reprezentare” implementată de #FeminismRomania.
Proiect finanțat de Uniunea Europeană. Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene sau The Netherlands Helsinki Committee. Nici Uniunea Europeană, nici Netherlands Helsinki Committee nu pot fi trase la răspundere pentru acestea.
