(articolul Victoriei Anghelescu, publicat in Cotidianul.ro, in data de 03 august 2011)
"Dramaticele personaje feminine"
Muzeul National de Arta Contemporana gazduieste pana in 25 septembrie expozitia "Utopii/Cotidiene. Crossing Self-Histories 1981-2011" a artistei Marilena Preda Sanc.
Este retrospectiva a trei decenii de creatie a unuia dintre artistii reprezentativi ai artei romanesti contemporane, a carui clasificare se dovedeste dificila. Desigur, arta Marilenei Preda Sanc poate fi pusa, daca tinem neaparat, sub semnul optzecismului, al deconstructismului... Un numar impresionant de lucrari propune o viziune despre sine, despre lume si despre raportul artistului cu universul, exprimata prin desen, pictura, film, instalatii, imagine video. Expozitia surprinde prin organicitatea evolutiei, prin constanta unor raportari la problematica lumii contemporane, fie ca este vorba despre latura socio-politica, despre cea feminista sau metafizica. Peisajele urbane, ferestrele, lumile interioare, portile sau vartejurile cosmice, modulele construind locuinte-stup sau fragmentele de real revin de-a lungul acestor 30 de ani, desigur in sinteze diferite.
Este o lume grava, plina de intrebari si mai putin de raspunsuri, chiar daca artista reconstruieste lumea deconstruita initial. O lume dramatica, in care motivul ranii, la nivel uman sau cosmic, se regaseste din anii '80 pana in zilele noastre, in care lumina insenineaza, dar si spinteca compozitia, in care "Peisajul cosmic" dominat de negrul inconjurat de albastru, luminat de "emailate" pete verzi, sau "Portile cosmice" cu puternicele lor contraste cromatice, cu pasta lor pusa aproape gestual pe suprafata larga a panzei la jumatatea anilor '90, se continua in "Vartejuri" sau in "Izvoare cosmice" cu lumina lor directionata pe verticala, nelinistitor suvoi de alburi, ocruri si albastruri in negrul fondului. Un cosmos in si dincolo de noi, pentru ca artista se misca neincetat intre lumea interioara si cea exterioara, intre intre un inauntru si in afara, fie ca este vorba despre peisajele urbane, la limita dintre figurativ si abstract, cu modulele lor, cu ferestrele lor intredeschise intr-o incercare de comunicare cu exteriorul, sau despre personajele feminine, siluete albastre pe fondul luminos (1995), excelent valorat cu griuri prin care transpar franturi de rosu, in tuse nervoase, pline de forta, sau pe cel al infinitului marii.
Experientele sensibile ale Marilenei Preda Sanc prevaleaza, de multe ori impotriva aparentelor, asupra dimensiunii analitice, "teziste" chiar, atunci cand abordeaza lumea numita de obicei "feminist-ecologista". O demonstreaza, de altfel, recursul la propriul corp pe care se scrie intreaga lume din jur sau se ivesc obsesiile interioare.
O dualitate pe care o descoperim in intregul proces creator al artistei. Lucrarile sale se joaca cu echilibrul si cu dezechilibrul, cu armoniile sau disonantele cromatice, cu concretetea materiei si conceptualismul, in construirea unui unui spatiu existential, asa cum indica si titlul expozitiei. Un spatiu in care timpul isi afla locul lui, in care curgerea, chiar intrerupta de rani, este continua. Un spatiu compus din fragmente, din module divers asamblate a caror materialitate se accentueaza prin ordonare sau se dilueaza prin libera lor plutire, in discursul subiectiv al autoarei.
O pendulare intre rigoare si libertate, intre static si miscare, fie ca este vorba despre pictura sau despre desen, despre instalatii sau imaginea video caracterizeaza demersul artistic. Referirea la propria personalitate, la propriile trairi este accentuata in zona filmului, in care Marilena Preda Sanc devine de multe ori subiectul trairilor sale, isi povesteste demersul, isi afiseaza, ironic sau nu, dorintele, raportarea la rigorile existentei, ca in "The most I like is doing nothing", de exemplu.
Sa nu uitam insa celalalt tip de implicare in cotidian, ca martor al realitatilor sociale sau politice, ca in "Algoritmurile puterii", serie de videouri, incepand cu mana ce scrijeleste globul pamantesc si bate apoi piroane in el, continuand cu "No comments", jocul de titirez al monedei cu efigie, cu "Our visible lives" in care "suntem aici si acolo, cu noi si dincolo de noi", in care peisajele urbane si rurale isi cedeaza locul unele altora intr-un discurs vizand rotunjimea existentei, sau, declarata polemic, succesiunea unor franturi de emisiuni de televiune romanesti si straine, cu personaje neindividualizate plasate in fata unui ecran si maimutele in haine de circ ghidate de lantul purtat la gat.
Violenta transpare in "Pumnul" din 1986, dar si in mai tarziul "Printre masini".
Pictura Marilenei Preda Sanc este construita intr-o culoare viscerala, care reusesete sa echivaleze spatiul, materia, lumina, timpul. Artista insasi marturisea odata: „Pentru mine culoarea este aer, sunet, carne. Gandesc in ea mai repede decat in cuvinte". Relationarea dinamica a elementelor tabloului, fie ca este vorba despre elementele figurative imediat detectabile sau despre masele picturale abstracte, despre tusele asternute in forta sau despre vibratiile desenului, au un impact imediat si puternic asupra privitorului. Arta Marilenei Preda Sanc are o capacitate expresiva, de transmitere a trairii, a gandului cu totul speciala. Spectatorul este prins in cautarea lumii interioare a artistului, in metamorfozele suferite de realitatea exterioara in raport cu aceasta, in infinitele posibilitati de sondare a perceptiilor.
Trei decenii de creatie, istorii personale si tragedii cosmice, "Metropolis" si inefabilul, formeaza patru teme majore pe care, declarat, expozitia le trece in revista corp-peisaj, moduli, globul si feministe.
De la "O alta lume" din 1983, cu cerul vazut prin ferestrele din partea de sus a peretului unei incaperi in care negrul dominant este "luminat" de violeturi, ocruri si verde, la "Casa pentru suflete" din 2005, care reia formele din peisajul urban alb-negru pe un fond cu violeturi, de la "Alive" (viul este o alta preocupare a autoarei de-a lungul acestei perioade) cu explozia de rosu, la "Horror vacui", din 2002, cu corpuri sale geometrice, populand spatiul, de la "Androginul" din 1998 la "Scenografiile citadine" din 2005, o istorie a lumii contemporane, filtrate prin sensibilitatea combativa a creatorului, se perinda sub ochii vizitatorului, implicandu-l, asaltandu-l, obligandu-l la un dialog, fie el si imaginar, cu artistul si cu sine insusi.
